Peste jumătate dintre americani fie nu au un smartphone fie nu vor dori să utilizeze aplicațiile oferite de Google și Apple pentru depistarea contactelor unei persoane infectate cu noul coronavirus, potrivit unui sondaj realizat de Washington Post și University of Maryland, citat de Reuters.
Ministerul Finanțelor a accesat fonduri UE pentru un proiect de modernizare a mecanismelor site-urilor ANAF și Finanțelor, astfel încât să permită dezvoltarea de aplicații, preponderent de către terți, cu acces securizat la informațiile contribuabililor din Spațiul Privat Virtual (SPV), potrivit informațiilor Profit.ro. Oportunitățile sunt foarte multe, dar, de exemplu, o aplicație dezvoltată pe aceste baze va putea să extragă din SPV date despre datorii și termene de plată, să verifice disponibilul din contul bancar al utilizatorului și să genereze ordine de plată. Finanțele intenționează să își lanseze propria aplicație, dar aceasta va fi mai mult cu titlu de exemplu, obiectivul noilor mecanisme fiind să dea posibilitatea pieței să dezvolte, în condiții de securitate, servicii pentru plătitorii de taxe și impozite.
Ministerul Finanțelor și ANAF, agenție din subordinea sa, dispun în prezent de 593 de aplicații și platforme IT, din care doar 499 sunt și funcționale, relevă informații analizate de Profit.ro. În ultimele 12 luni, ANAF a dezvoltat sau îmbunătățit 36 de noi aplicații, printre și cele care permit identificarea situațiilor de fraudă pentru comercianții care realizează achiziții intracomunitare, identifică locațiile unde funcționează mai multe firme cu comportament neadecvat sau alertează ANAF în privința procedurilor de radiere, dizolvare, insolvență a companiilor.
Cea de-a cincea ediție a evenimentului organizat de Școala informală de IT, Challenge Accepted - Hackathon 2019 powered by BRD, s-a desfășurat pe parcursul a trei zile de maraton intens de codare, în perioada 7-9 iunie.
Fiscul și Ministerul Finanțelor funcționează pe o infrastructură IT compusă din peste 1.900 de servere achiziționate în perioada 1998-2017, încărcate în prezent la 99,9% din capacitate, potrivit unui document analizat de Profit.ro. Platforma IT are un grad de uzură fizică și morală avansată, cu tehnologii vechi și capacități foarte reduse față de necesități. În plus, acum sunt utilizate de către Finanțe și instituțiile din subordine, preponderent ANAF, circa 500 de aplicații, dezvoltate în timp fără nicio strategie, în diversele tehnologii hardware și software disponibile la momentul respectiv.
Contractele de finanțare pentru primele 11 proiecte din sectorul IT&C, din cadrul Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, au fost semnat, joi, la Palatul Victoria și cuprind dezvoltarea de aplicații sau soluții pentru management-ul bunurilor unei companii, facturare inteligentă, crearea mai ușoară de site-uri sau streaming colaborativ pentru diverse activități. În total, în cadrul programului au fost acceptate 145 de proiecte, însumând o finanțare de 116 milioane euro, din care 67 milioane euro reprezintă fonduri europene.